Sunt grilaje de fier, indoite, la geam, cu fotolii veki, tapitzate cu gust de visine coapte cat trebuie. Cineva zicea ca masa ca aici nu mai gasim; pentru mine e un patruped incaltat cu opincile cu varf inconvoiat ale unui clovn nereusit .
Vederea - gri, un bloc mare care blocheaza orizontul. Pana si Telecolor-ul vechi de pe noptiera cu miros antedecembrist da mai multa culoare.
Usile…doua…sunt porti: una te adanceste si mai mult in lumea unei batrane care odata si-a plimbat des pe aici soldurile grele din sufragerie in baie si invers, si alta care te duce intr-o alta lume, mai animata. Numai ca la iesirea din lumea batranei te vezi intr-o oglinda mare, ridata de vreme si care parca te rideaza si pe tine. Ma intreb cum se simtea batrana cand se privea…Si oricat de colorat ai fi, oglinda tot reuseste sa te faca batran si prea invechit pentru lumea de afara. Da…sunt sigura…ea a vrut-o acolo, ca de fiecare data cand ii parasesti lumea sa te gandesti ca ea te gazduieste, ca ea te ocroteste cu icoanele pe care tu ai vrut sa le pui in dulapul cu lucruri vechi, dar, din superstitie, nu ai facut-o si acum le privesti laic in fiecare zi.
Aici stau eu? Nu se potriveste.
Un comentariu:
come on...nu e kiar asa rau...n-ai fost la mine;)) oricum, se vede si putin din parcul titan daca imi amintesc eu bine (deci nu e totul atat de gri). si nu, nu ai riduri!:P oglinda poate da...
Trimiteți un comentariu